PREZENTARE PARC

Parcul Industrial Priboiu se găseşte la 14 kilometri nord de Târgovişte (capitala judeţului Dâmboviţa) şi la mai puţin de 100 de kilometri de Bucureşti.

Parcul are o suprafaţă de 32 de hectare şi a fost gândit drept punctul de pornire pentru o infrastructură de afaceri atractivă în partea de nord a judeţului, astfel încât să fie create noi locuri de muncă, iar zona să se dezvolte din punct de economic şi social.

Parcul Industrial Priboiu este o reală oportunitate pentru investitorii români, dar şi străini”, declara în 2008 preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Aurelian Popescu, aflat atunci într-o vizită la şantierul viitorului parc.

Investiţiile au debutat efectiv în anul 2007 şi au inclus în principal reabilitarea clădirilor vechi, construcţia de noi corpuri de clădire, realizarea infrastructurii rutiere şi feroviare, precum şi racordarea la utiliăţi.

Actualmente, parcul este finalizat, iar în luna august 2010 a primit în mod oficial titlul de “parc industrial”, conform ordinului nr. 177 din 6 august 2010, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi publicat în Monitorul Oficial nr. 572 din 12 august 2010.

Administrarea parcului este asigurată de Societatea Comercială “Parc Industrial Priboiu” S.A., care are drept unic acţionar Consiliul Judeţean Dâmboviţa (vezi organigrama societăţii).

Intenţia administraţiei parcului este ca aici să se desfăşoare cu preponderenţă activităţi de  industrie prelucrătoare (cu posibilitatea concentrării pe diverse industrii de vârf), activităţi financiar-bancare, de consultanţă, proiectare, cercetare-dezvoltare, precum şi activităţi de administrare a afacerilor. Se are în vedere de asemenea dezvoltarea activităţilor de depozitare de mărfuri şi logistică.

Se estimează că deschiderea Parcului Industrial Priboiu va însemna într-o primă fază crearea a 1.000 de noi locuri de muncă, generând şi alte efecte pozitive precum revigorarea industriilor producătoare locale sau îmbunătăţirea relaţiilor comerciale dintre companiile naţionale şi cele internaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Sună-ne sau completează formularul de mai jos și te vom contacta. Ne străduim să răspundem la toate întrebările în termen de 24 de ore în zilele lucrătoare.